Ca urmare a evenimentelor tragice care au afectat in ultima perioada corpul silvic, la propunerea directorului general al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, alaturi de partenerul sau, Societatea Progresul Silvic, vor pune bazele unui fond financiar de solidaritate destinat silvicultorilor.  

In acest scop, la Banca Transilvania se va deschide un cont in care se vor putea depune sume de bani cu titlul de “donatie”.
Pentru bunul mers al lucrurilor, dar si pentru pastrarea deplinei transparente pe care Regia Nationala a Padurilor – Romsilva s-a angajat s-o pastreze fata de opinia publica, se va constitui un comitet de binefacere care va decide criteriile dupa care vor fi repartizate aceste resurse financiare.
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva va fi primul donator catre Societatea Progresul Silvic.
De asemenea, Regia Nationala a Padurilor – Romsilva si Societatea Progresul Silvic isi iau angajamentul ferm ca vor comunica, periodic, atat destinatia banilor stransi din donatii, cat si modul in care acestia s-au folosit.
”Va aducem la cunostinta prima decizie luata in urma discutiilor avute la masa rotunda cu reprezentantii celor doi parteneri initiatori prin care s-a stabilit, de comun acord, ca primii bani sa mearga catre: 
•Familia padurarului Pop Liviu, ucis la varsta de 30 de ani, data fiind situatia financiara grea a sotiei ramasa vaduva la varsta de 28 de ani si cu trei copii minori in crestere;
•Construirea unei biserici maramuresene din lemn, in semn de omagiu, pentru padurarii care si-au pierdut viata aparand padurea cu pretul vietii;
•Acordarea de ajutoare, in caz de urgenta, catre alti silvicultori si/ sau familiile acestora care au dificultati financiare sau medicale.
Regia Nationala a Padurilor – Romsilva cheama in demersul sau social personalitati romanesti, organizatii neguvernamentale, precum si orice persoana care doreste sa dea o mana de ajutor unor oameni aflati in impas intr-un moment deosebit de greu al vietii” au precizat reprezentanții Romsilva.
Reamintim ca de la inceputul acestui an s-au inregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva care asigura paza fondului forestier administrat, iar intre 2014 si 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza padurilor, in numeroase cazuri fiind necesara spitalizarea, in urma ranilor grave suferite. In ultima luna, pe fondul intaririi masurilor de paza, doi padurari au platit cu viata pasiunea pentru padure.
Articolul precedentTâlhării în Sighetu Marmaţiei. Doi tineri sunt arestaţi preventiv
Articolul următorAmplă acţiune a poliţiştilor în Târgul Auto din Baia Mare