Ministrul PSD al Apărării, Vasile Dîncu, a reafirmat că sistemul pensiilor militare nu se va schimba, în sensul reducerii acestora, pentru că nu este vorba de pensii speciale. Dîncu a afirmat că le va explica și oficialilor de la Bruxelles acest lucru, invocând situația militarilor în rezervă din celelalte state NATO.
“În niciun caz nu se va schimba sistemul de pensii în sensul acesta. Am o luptă pe două paliere în acest moment, pe două fronturi. În primul rând, pensiile militare nu sunt pensii speciale. Am convenit asta şi cu ministrul Muncii, cu domnul premier, vom merge la Bruxelles săptămâna viitoare ne întâlnim cu un reprezentant al Băncii Mondiale care face un studiu despre asta şi arătăm că în tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii, sunt pensii de stat pentru care Armata a contribuit şi a fost un alt sistem în care s-a premiat meritul legat de faptul că au fost foarte multe libertăţi care au fost pierdute de către militari prin acest statut. Deci este clar că nu vom accepta niciodată să se treacă pe un principiu al contributivităţii care nu poate să funcţioneze, pentru că nu poţi să mai calculezi din trecut toate elementele de contributivitate şi s-a văzut, s-a încercat acum vreo 10 ani şi mai degrabă s-a încurcat sistemul decât a fost făcut”, a declarat Vasile Dîncu, într-o emisiune TV, potrivit Agerpres.
El a mai afirmat că doreşte să fie respectat principiul ca la grade şi funcţii egale să existe şi pensie egală, iar acest lucru nu se întâmplă în prezent.
“Nu este normal ca cineva care a ieşit mai demult acum 20 de ani, să spunem, un general, să aibă acum pensia pe care o are un maior sau un colonel la funcţii şi grade egale, la experienţă egală”, a explicat Vasile Dîncu.
El speră ca acest demers să fie realizat în actuala sesiune parlamentară.
Sursa: Realitatea de Bucuresti