La sediul ISU Maramureș a avut loc astăzi festivitatea de înmânare a certificatelor de absolvire pentru cei 16 voluntari care s-au înscris în programul ”Salvator din pasiune”. După ce vor  parcurge 120 de ore de voluntariat, cei care vor dori vor putea să se înscrie pentru cursurile de paramedic în unul din centrele de pregătire SMURD din țară.

Diplomele au fost înmânate voluntarilor de către conducerea ISU Maramureș. Reprezentanții inspectoratului i-au felicitat pentru faptul că au ales să participe la acest curs.

”Viitorul meu cred că va merge 100% înspre medicină, doresc să fiu medic primar medicină de urgență. Pentru mine, medicina de urgență reprezintă în cea mai mare măsură, cred că, cheia succesului unui medic pentru că acolo te construiești ca și om, pe plan psihologic întrucât te înfrunți cu diferite situații limită, adrenalina își pune amprenta pe comportamentul tău și de aceea trebuie să urmăm această cale, cât de cât”, a spus Gabriel Costinaș, absolvent curs.

”Am ales să mă înscriu la acest curs de prim-ajutor pentru că sunt și absolventa a unei postliceale de curând și consider că mă ajută, atât în viața de zi cu zi cât și în meseria pe care doresc să o îmbrățișez”, a spus Ana-Maria Cardoș.

În cadrul ISU Maramureș au fost formate de la începutul programuluitrei serii de voluntari.

”S-a încheiat astăzi a treia serie de cursuri cu voluntarii, cei 16 participanți au primit diplomele în urma susținerii unui examen. Ei, de acum înainte, vor putea executa acțiuni de voluntariat în cadrul inspectoratului nostru. Cursul a fost pe parcursul a 30 de ore în cadrul căruia au învățat chestiuni de primajutor de bază. După ce vor absolvi 120 de ore de voluntariat, ei vor putea să parcurgă un curs de primajutor mai avansat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Oana Alexa-Gonczi.

Prin absolvirea acestui curs, tinerii vor putea participa ca voluntari în cadrul acțiunilor organizate de către ISU Maramureș. Sunt cursuri gratuite, organizate la nivel național, în cadrul unei campanii demarate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentAmbasadorul Ucrainei în România, în vizită de lucru în județul Maramureș
Articolul următorSindicatele afiliate Cartel Alfa au pichetat Palatul Administrativ din Baia Mare