Vremea în data de 1 martie este una cu temperaturi anormale pentru această perioadă.

Astăzi valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei, exceptând regiunile intracarpatice, unde vom găsi temperaturi ușor peste medie. Vom avea parte de precipitaţii slabe în Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei şi posibil şi în Banat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 şi 13 grade, iar pe alocuri, dimineaţa, se va semnala ceaţă.

În București vremea va fi în general închisă şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă, apropiată de cea normală la această dată, se va situa în jurul valorii de 7 grade.

La munte trecător se vor semnala precipitaţii în Munţii Banatului şi izolat în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane, iar pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă. 

Articolul precedentMotivul barbar pentru care se crede că mărțișoarele conțin culorile alb și roșu
Articolul următorSondaj INSCOP: PNL crește în preferințele electoratului. Comasarea alegerilor, soluția agreată de alegători