Un proiect special propus de Consiliul Judeţean Maramureş sub denumirea ”Drumul Unirii” şi aprobat de Comitetul Interministerial pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale se va desfășura în intervalul 22 noiembrie – 1 decembrie 2018. Acesta constă în deplasarea unui convoi de zece căruţe trase de câte doi cai pe traseul Sighetu Marmației – Alba Iulia, pe o distanţă care depășește 300 de km. Prin acest proiect se dorește refacerea simbolică traseului străbătut de maramureșenii care au participat la Marea Unire din 1918.
”Ne propunem să refacem într-un mod cât mai inedit drumul parcurs de către delegații maramureșeni la Alba Iulia, iar pentru această deplasare vom folosi, la fel ca în urmă cu 100 de ani, căruțe trase de cai. Vom avea, astfel, 10 căruțe care vin din cele patru zone etnografice ale Maramureșului: Țara Codrului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului și Maramureșul Istoric, iar la proiect vor participa delegați din satele românești din dreapta Tisei și din Țara Oașului. Plecarea va avea loc în 22 noiembrie din Sighetu Marmației pe trei trasee”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, organizatorul și responsabilul acestui proiect aparte care se dorește a fi un omagiu adus înaintașilor maramureșeni care au participat la Unirea din 1918.
Vicepreședintele CJ Maramureș, Ioan Doru Dăncuș a arătat că ziua aleasă pentru plecare, 22 noiembrie 2018, coincide cu aniversarea a 100 de ani de la Adunarea Populară din Sighetu Marmației, adunare în cadrul căreia au fost stabiliți delegații pentru Alba Iulia. ”În deschiderea convoiului se vor afla doi călăreţi, iar pe traseu vom prelua şi trei steaguri din Săpânţa, Sighetu Marmaţiei şi Cicârlău care se presupune că au fost folosite de localnici în drumul lor spre Alba Iulia, în 1918. Peste 100 de persoane îmbrăcate în costume populare vor fi prezente în în acest convoi, iar odată ajunși la Alba Iulia, în 1 decembrie, vom fi incluşi în parada populară organizată pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României”, a explicat vicepreședintele Ioan Doru Dăncuş.