32 de infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice au constatat polițiștii maramureșeni pe parcursul săptămânii trecute, cele mai multe cazuri reprezentând șoferi care au  condus sub influența alcooolului.

În urma controalelor pe șosele, poliţiştii au reţinut 75 permise de conducere şi au retras 16 certificate de înmatriculare. De asemenea, în aceași perioadă, în cadrul activităţilor desfăşurate pentru combaterea încălcării legii, poliţiştii au constatat trei infracţiuni de contrabandă şi patru infracţiuni silvice. În toate aceste cazuri au fost întocmite dosare penale şi se continuă cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale. Totodată poliţiştii au găsit opt persoane declarate dispărute de la domiciliu.
De asemenea, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 63.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 1.500 de lei.
Articolul precedentCirculație restricționată în Sighetu Marmației
Articolul următorCreştinii sărbătoresc în 15 august Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători din an