Bogdan Vodă, Recea, Ocna Șugatag, Coplanic Mănăștur, Groșii Țibleșului, Mireșu Mare, Fărcașa, Băița de sub Codru, Șișești, Cicîrlău și Săcălășeni sunt localitățile din Maramureș care s-au înscris la prima ediție a Cupei Satelor, o competiție națională destinată copiilor născuți după 1 ianuarie 2006 din satele și comunele din România.

Cupa  Satelor este un proiect al Federației Române de Fotbal  și se derulează cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Din 1 octombrie 2018 până în 15 martie 2019 este programată etapa I, cea județeană. Echipele vor fi împărțite în grupe după criteriul geografic și se va juca în sistem turneu, fiecare cu fiecare, urmând ca fiecare echipă înscrisă să găzduiască o etapă.

Câștigătoarele grupelor se vor întâlni într-un turneu final. Campioana județului se va califica la etapa regional. Maramureșul face parte din Zona 8, alături de județele Cluj, Bistrița Năsăud, Sălaj, Bihor și Satu Mare. Locul I de la fiecare turneu zonal se va califica la etapa națională.

Reprezentanții echipelor înscrise în Maramureș la Cupa Satelor sunt așteptați marți, 16 octombrie, începând cu ora 12.00, la sediul AJFMM pentru o ședință de lucru.

 

Articolul precedentFostul președinte Emil Constantinescu a primit, la Sighet, Premiul Libertății
Articolul următorConcurs Național de dans sportiv ”Cupa Prodance”, ediția a IX-a, în Baia Mare