La sfârșitul lunii ianuarie o delegație formată din 20 cadre medicale de la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, medici și asistenti, au participat în Ucraina la trainingul privind “cooperarea în domeniul bolilor infecțioase și epidemiologice asociate sarcinii și nou-nascutilor”.

Pe parcursul a două zile, reprezentanții secțiilor de obstetrică-ginecologie, neonatologie, infecțioase și dermatologie au  studiat și discutat materiale sub îndrumarea șefului catedrei de obstetrică de la Universitatea Națională Ujgorod, Dl Prof. dr. IURI BOBIK: “bolile infecțioase și sarcina”, “HIV și sarcina”, “Principiile de bază ale prevenirii transmiterii HIV de la mamă la copil”.

 

  Această acțiune a cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Sighetu Marmației face parte din proiectul “Inițiative commune pentru dezvoltareasănătății și sustenabilitate în zona Sighetu Marmației – Rakhiv”, finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020”, implementat de Spitalul Municipal Sighetu Marmației  în calitate de lider, în parteneriat cu Spitalul Raional Rakhiv.

În perioada următoare, în cadrul aceluiași proiect, în Sighetu Marmației, sub coordonarea echipei Spitalului Municipal Sighetu Marmației va avea loc acțiunea “Parents’ School Weekend”, dedicată cuplurilor care intenționează să aibă un copil, așteaptă un copil sau au un nou-născut. În cadrul acestui eveniment participanții vor primi informații legate de sarcina, de etapele de dezvoltare ale copilului și sfaturi importante pentru părinți.

Articolul precedentSorina Pintea, mesaj postat pe Facebook: „Justiția să facă dreptate și atât. Este inuman…”
Articolul următorCea mai mare defrișare ilegală din ultimii cinci ani a fost descoperită la Sighetu Marmaţiei. Ce spune șeful Ocolului Silvic Sighet