Peste 50 de infracţiuni constatate şi peste 500 de sancţiuni contravenţionale aplicate sunt doar două exemple a rezultatelor obţinute de poliţiştii maramureşeni ca urmare a celor 43 de acţiuni punctuale organizate în week-endul care tocmai s-a încheiat.

În perioada 17 – 19 ianuarie poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri, sprijiniţi de cei din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au organizat pe raza judeţului 43 de acţiuni. În urma activităţilor au fost constatate 53 de infracţiuni, cele mai multe de natură judiciară şi la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

IPJ Maramureș

”Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 650 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea, respectiv 541 pentru abateri de la prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Spre exemplu 226 de persoane au fost sancţionate după ce autoturismele pe care le conduceau au fost înregistrate de aparatura radar că rulau cu o viteză peste limita legală admisă. De asemenea, poliţiştii care au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, au dispus reţinerea a 42 de permise de conducere şi retragerea a 13 certificate de înmatriculare.”

Valoarea amenzilor aplicate în urma activităţilor din acest week-end a fost de aproximativ 290.000 de lei.

Articolul precedentTrei cetățeni din Algeria depistaţi la frontiera de nord a țării
Articolul următorCOMBATEREA DELICTELOR SILVICE – sancţiuni în valoare de 15000 de lei aplicate de poliţişti în urma unei acţiuni de verificare şi control