La finalul săptămanii trecute, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
Activităţile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase şi au fost efectuate în colaborare cu specialişti din cadrul Garzii Forestiere Cluj şi Ocolului Silvic Târgu Lăpuş.
Astfel au fost efectuate controale la sediile a două societăţi comerciale cu punctele de lucru în Poiana Botizii şi Târgu Lăpuş. Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.000 lei.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare în echivalent valoric a cantităţii totale de 197,43 mc material lemnos.