Pompierii militari maramureșeni vor fi la datorie în intervalul 1-5 iunie.  Ei vor fi pregătiți să intervină în orice moment pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor  și salvarea persoanelor, anunță ISU Maramureș.

 

Pentru evitarea oricăror pericole sau situații de urgență, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire vine în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire ce trebuie respectate pe timpul desfășurării slujbelor religioase, și nu numai. Astfel, o mare atenție se va acorda lumânărilor și candelelor aprinse, care trebuie așezate pe suporturi incombustibile, supravegheate permanent și la final trebuie stinse.  

„Având în vedere activitățile dedicate copiilor cu prilejul zilei de 1 iunie, părinților le recomandăm să supravegheze permanent copiii, pentru ca aceștia să fie  în siguranță și să nu fie expuși riscurilor. Persoanelor care aleg să petreacă timpul în unitățile de cazare, le recomandăm să studieze la momentul sosirii în locație planul de evacuare în caz de incendiu, iar dacă vor constata nereguli la instalația electrică sa anunțe de îndată personalul unității de cazare.

Cetățenilor care aleg să petreacă această minivacanță în aer liber le recomandăm să respecte măsurile preventive cu privire la incendii, să nu facă focul în apropierea pădurilor și să se asigure că la plecare focul este stins”, transmit pompierii maramureșeni.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Azi avem o Românie care fierbe de proteste și o Românie care se pregătește de mini-vancanță
Articolul următorTrei persoane, la spital, în urma unui accident în Rona de Jos