Episcopii romano-catolici și greco-catolici din țara noastră și din Republica Moldova, reuniți în aceste zile în sesiunea plenară a Conferinței Episcopilor din România, au discutat ultimele detalii ale vizitei  Papei Francisc. Adunarea a avut loc la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Ciofliceni, Snagov, în perioada 10-12 aprilie.

La deschiderea lucrărilor au luat parte și Nunțiul Apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendía,  precum și Mons. Mauricio Rueda Beltz, împreună cu colaboratorii săi de la Vatican, cu care episcopii au discutat despre pregătirile care se fac pentru vizita Papei Francisc în România, din perioada 31 mai – 2 iunie.

Totodată, conform statutului Conferinței Episcopilor din România, episcopii au procedat la alegerea Președintelui Conferinței Episcopilor din România în persoana Arhiepiscopului Mitropolit de București, Înalt Preasfinția Sa Ioan Robu. În Consiliul Permanent, pe lângă președinte și vicepreședinte au fost aleși episcopul de Maramureș Vasile Bizău și episcopul de Oradea, László Böcskei.

Următoarea sesiune plenară a Conferinței Episcopilor din România va avea loc în perioada 25-27 septembrie, în Baia Mare,și va fi găzduită de Eparhia Greco-Catolică de Maramureș.

Articolul precedentOferte pentru maramureșenii care își doresc o carieră militară
Articolul următorUn nou ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiștii maramureșeni