Crescătorii români de vaci din zona Ardealului vor protesta miercuri, disperați că nu mai au cui vinde laptele. Aceștia spun că procesatorii refuză să cumpere de la fermierii români, cu toate că prețul laptelui nu acoperă nici cheltuielile.
Inițial, crescătorii anunțaseră că vor vărsa o tonă de lapte, dar alții au sugerat să-l împartă persoanelor fără posibilități.
Protestul este organizat de membrii cooperativelor crescătorilor de vaci din zona Ardealului și va avea loc în comuna Surduc, județul Sălaj, la ferma unuia dintre crescătorii de vaci. Situația este dramatică, crescătorii de vaci din mai multe județe, Maramureș, Sălaj, Bihor, Harghita, Covasna nu mai au unde să vândă laptele, procesatorii le-au întors spatele și cumpără doar de la „firme de casă”, potrivit Agroinfo.
La protestul de mâine vor participa circa 100 de crescători de vaci de lapte.
„Suntem obligați să ieșim în stradă, nu avem altă posibilitate. Vacile noastre produc 48.000 litri lapte zilnic și nu mai avem unde să-l vindem. (…) E păcat de la Dumnezeu să aruncăm laptele, munca noastră. În zona Harghita, Covasna, 29 de centre colectare lapte sunt în aceeași situație.