Doi bărbați din județul Maramureș au ajuns miercuri dimineața la spital, după ce au fost implicați într-un accident rutier, petrecut în Baia Mare. Unul din cei doi a fost grav rănit.

 

În această dimineață,  în jurul orei 06.00, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe strada Fabricii din municipiu. 

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr de 23 de ani din Satulung, aflat la volanul unui autoturism din direcția străzii Mărgeanului înspre strada Europa, a intrat în coliziune frontală cu un alt auto, condus de un bărbat de 62 de ani din Coltău, care circula din sens opus.

Bărbatul de 62 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în cazul tânărului nu a putut fi efectuată testarea alcoolemiei în aerul expirat datorită vătămărilor corporale suferite.

Ambii conducători auto au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ o oră.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentPentru prima oară, în ultimii 30 de ani, când un echipaj masculin cucerește o medalie olimpică
Articolul următorCod PORTOCALIU de CANICULĂ – 3 zile de FOC. Urmează FURTUNI și VIJELII – HARTA extremelor