Un eveniment rutier soldat cu mai multe victime s-a produs ieri, la ora 11.16 pe D.N. 18, pasul Prislop.

La fața locului, polițiștii din Borșa au constatat că un tânăr de 21 de ani din Zagra, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, având direcţia de deplasare din Suceava înspre Borşa, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 37 de ani din Moldova.

În urma impactului a rezultat rănirea mai multor persoane, respectiv a conducătorilor auto și a altor trei persoane cu vârste cuprinse între 10 și 60 de ani, aflate în autoturisme în calitate de pasageri.

Toate persoanele rănite au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Nici una dintre acestea nu a rămas internată sub supraveghere medicală.

 În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentMai sunt doar câteva zile până la cea de-a șasea ediție UNTOLD! Detalii despre sistemul de plată, check-in și acces în festival
Articolul următorCJ Cluj va construi Centrul Integrat de Transplant – proiect unic în România și sud-estul Europei