Un accident rutier în urma căruia a fost rănită o persoană a avut loc în această dimineață pe D.N. 18 în comuna Moisei. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și de prim ajutor iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Borşa spre Moisei, un bărbat în vârstă de 49 de ani a surprins şi accidentat un pieton care se afla angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Pietonul, un bărbat de 37 de ani din Moisei, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Borşa şi apoi transferat la Spitalul Judeţean Baia Mare. În momentul producerii accidentului conducătorul auto şi victima nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările în cauză continuă, urmând a se lua măsuri legale.

 

Articolul precedentDemonstrații ale jandarmilor maramureșeni la Ziua Porților Deschise
Articolul următorPreședinte al Consiliului Județean Maramureș pentru o zi