Sute de amenzi au fost aplicate, luni, de polițiștii maramureșeni șoferilor indisciplinați în trafic, în urma unei acțiuni de amploare pe linie rutieră. Totodată, oamenii legii au reținut 15 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

 

 

Astăzi, 02 august 2021, în intervalul orar 12:00 – 14:00, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava și Inspectoratului de Poliție al Județului Sălaj, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sprijiniți și de polițiști de ordine publică, au participat la o acțiune comună pe raza județului Maramureș pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 224 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea O.U.G. nr.195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 15 permise de conducere, dintre care 4 pentru viteză, 2 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 5 pentru neacordarea de prioritate pietonilor angajați în traversarea străzii şi 4 pentru alte abateri.

Totodată au fost reținute 8 certificate de înmatriculare.

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic! 
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
– Folosiţi centura de siguranţă, vă poate salva viaţa în caz de accident!
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Acțiunile pe linie rutieră continuă și în zilele următoare, polițiștii fiind prezenți la datorie pentru a se asigura că prevederile legale la regimul rutier sunt respectate!

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentMaramureșean, beat mort la volan și fără permis! Polițiștii l-au trezit cu un dosar penal
Articolul următorMaramureșean, criță la volan și fără permis, implicat într-un accident în Baia Mare