A fost cântec, joc și voie bună sâmbătă la Petrova. Albumul de muzică populară care reunește cântece ale mai multor artiști din Petrova și Sighetu Marmației a fost lansat în prezența unui public numeros.

 

Pentru acest material discografic s-a muncit doi ani, timp în care copiii au frecventat cursurile de canto și vioară care au avut loc la Căminul Cultural din Petrova.

 

”Mă bucur că sunteți astăzi alături de noi într-un moment important pentru tinerii pe care îi vedeți în fața dumneavoastră dar și pentru viața culturală a Petrovei. Lansarea albumului de muzică populară Doina Maramureșului este prima apariție discografică a acestor tinere vlăstare, tinere talente și în același timp primul material pe care se regăsesc artiști din localitatea noastră”, a spus Maria Cocârcă, organizator.

”Vreau să felicit copiii care sunt în fața dumneavoastră dar și pe domnul profesor Cordea, fără dânsul acest album nu exista, îi felicit pe părinții care au sprijinit copiii, este o realizare. În Petrova s-au născut istorici, s-au născut profesori, și siguri printre acești copii sunt mari talente de muzică populară”, a precizat primarul comunei Petrova, Ion Petrovai.

 

La lansarea albumului de muzica populară „Doina Maramureșului. Maramureșul de mâine” tinerii artiști din Maramureș au interpretat în premieră toate cântecele ce compun acest album.

 

 În cadrul acestui eveniment au prezentat momente artistice și Juniorii Ansamblului ” Tileguța” și Grupul Vocal și Orchestra „Doina Maramureșului”.
Articolul precedentA fost sărbătorit hramul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Bârsana
Articolul următorUrmărită de autorităţile din Belgia, depistată de poliţiştii maramureşeni