Ieri, 19 septembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite săvârşite în domeniul evaziunii fiscale, a produselor agroalimentare și pe linia contrebandei cu produse din tutun.

Astfel, într-o singură zi au fost verificate 37 de societăţi comerciale şi 5 persoane fizice, din zona Şomcuta Mare.

În cadrul verificărilor a fost constatată o infracţiune de contrabandă şi au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale pentru abateri de la prevederile Legii Nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Valoarea amenzilor a fost de 92.000 de lei.

Totodată au fost confiscate ţigări de contrabandă, mai multe kg de carne şi produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.

În continuare, sub coordonarea procurorului de caz, se efectuează acte de urmărire penală în vederea administrării probatoriului şi tragerii la răspundere a persoanelor implicate în comiterea infracţiunii de contrabandă.

Articolul precedentCooperare transfrontalieră în lupta împotriva criminalității
Articolul următorCum procedaţi când o persoană necunoscută vă roagă să-i daţi telefonul pentru a suna pe cineva?