Polițiștii maramureşeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

 

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activitățile desfășurate ieri, 06 februarie a.c., au fost angrenați 107 de polițiști din cadrul I.P.J. Maramureş, jandarmi, poliţişti de frontieră, poliţişti locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ANPC, DSVSA Maramureş, OPC Maramureş şi ai ITM Maramureş.

În cadrul celor 16 acțiuni punctuale desfăşurate, au fost verificate 120 de societăți  comerciale/persoane fizice autorizate, au fost legitimate 1.748 de persoane și au fost verificate 56 de mijloace de transport, din care nouă mijloace de transport public în comun și doi operatori autorizaţi/transportatori de persoane.

 

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 157 de sancțiuni contravenționale astfel:

  • 145 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
  • 10 sancţiuni au fost aplicate persoanelor fizice care nu au respectat măsurile privind deplasarea/libera circulaţie;
  • o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea;
  • o sancțiune pentru fapte de natură economică în context COVID-19.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti, a fost de 28.500 de lei.

 

Acțiuni de acest gen se vor desfășura până la încetarea măsurilor restrictive.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentPeste 90 de apeluri de urgență în ultimele 24 de ore, pe pârtiile din țară
Articolul următorCORONAVIRUS: 1.975 cazuri noi, 72 de decese