Este anchetă la Spitalul Municipal Sighetu Marmației după ce pe Facebook au apărut fotografii cu un bărbat care ar fi fost bătut.
Acesta prezintă vanătăi pe braț, spate și la față. Bărbatul în vârstă de 78 de ani nu a făcut incă plângere dar polițiștii s-au sesizat din oficiu.
Cea care a postat pe Facebook pozele cu bătranul bătut spune că bărbatul ar fi fost agresat chiar la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Sighetu Marmației, pe motiv că ar fi apelat prea des la serviciile instituției spitalicești.
Bătranul a fost luat cu ambulanță de acasă, în cursul zilei de marți, 13 August, la solicitarea lui și dus la Secția de Psihiatrie, unde se pare că a fost internat de peste 30 de ori.
Când nepoata lui l-a vizitat acesta avea vanătăi pe față și pe corp, iar medicii i-ar fi răspuns că în această stare a ajuns la unitatea medicală.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu în acest caz și au stat de vorba cu bărbatul, care afirmă că ar fi fost snopit în bătaie de un brancardier în timp ce se află în spital.
Oamenii legii i-au explicat că poate să depună plângere pentru a putea deschide dosar penal, dar deocamdată acesta nu a dorit să facă sesizare.
Pe de altă parte managerul Spitalului din Sighet, Dan Dunca ne-a declarat că a fost deschisă o anchetă, fiind constituită o comisie de cercetare internă, pentru a se stabili dacă cele spuse de bătran se confirmă.
De asemenea un medic legist va evalua fotografiile deoarece echimozele profunde nu puteau apărea atât de repede. Mai mult întreg personalul medical va fi audiat.