Se face apel pentru cei care doresc să doneze pentru un caz umanitar grav, sau să facă o faptă bună. Oana este o elevă eminentă din Maramureș, care are mare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.

Iată mesajul ei: „Mă numesc Oana. Am 18 ani și sunt în ultimul an de liceu. Deși am fost diagnosticată cu paralizie cerebrală la vârstă de un an, nu am lăsat asta să mă limiteze. Totuși, în ciuda numeroaselor terapii și tratamente și a trei operații, creșterea spasticității îmi amenință independența. Singură mea șansă de a trăi o viață lipsită de durere și spasticitate, de a păstra abilitatea de a merge, a evita să o pierd definitiv în viitorul apropiat este operația de rizotomie dorsală selectivă, la care sunt programată în iulie 2019 la Spitalul pentru Copii din St. Louis, SUA.
Costurile asociate cu această operație se ridică la peste 70.000 de dolari, mult peste posibilitățile financiare ale familiei. Prieteni și colegi m-au ajutat să strâng sumă de 30.000 de dolari. Mai am nevoie de incă 40.000!
Cu inimă plină de speranță, vă rog mult să luați în considerare ideea de a mă ajuta să ajung la St. Louis. Este singură mea șansă de a avea un viitor independent, mai luminos și lipsit de durere. Vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul și incurajările oferite.”
Cum o poți ajuta?
✔ CU CÂRD BANCAR pe Facebook la linkul: https://www.facebook.com/donate/287745865458227/
✔ CU CÂRD BANCAR pe pagină Părinți Salvatori la linkul: http://parintisalvatori.ro/donează/
(indiferent de valută sau țara în care este emis cardul tău, vei introduce sumă dorită în RON (exemplu: dacă vrei să donezi 100 de EUR vei scrie 475) și conversia se va face FĂRĂ COMISION de către procesatorul de plăți online)
✔ prin virament sau depunere la CEC BANK în conturile:
RO94 CECEC 0019 4600 711 4731-cont în lei
RO90 CECE MM 25 C1 EUR 0680 876-cont în euro-cod BIC (Swift) CECEROBU
Titular cont: Asociația pentru Educație și Caritate-Cod Fiscal 9373178
-cu mențiunea OANA-
✔ prin PAYPAL la adresa: [email protected]
✔ prin contract de sponsorizare, PENTRU FIRME-sumă deductibilă din impozitul pe profit
Orice intrebări și informații suplimentare se pot obține telefonic sau whatsapp: 0749-93.66.88 sau prin email: [email protected]
Până acum pentru Oana s-au strâns peste 8700 de euro, dintr-un necesar de 35.300 euro.

Articolul precedentParticipare numeroasă la Cupa Mărțișor la tenis
Articolul următorLiber la pescuit la Nistru