Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au desfășurat mai multe acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de  competență, în urma cărora au confiscat circa 10.500 pachete țigări, în valoare de aproximativ 124.000 lei, iar un o femeie este cercetată pentru contrabandă.

 

Astfel, în data de 01 octombrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Negrești Oaș – I.T.P.F. Sighetu Marmației a fost declanșată o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliției de frontieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a observat, pe direcția localității Târșolț, un autoturism de teren care se deplasa în mare viteză, dinspre frontiera de stat spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea acestuia, pe drumuri neamenajate. În apropierea localității Orașu Nou, cu sprijinul colegilor de la Poliția Rutieră Negrești Oaș, s-a încercat oprirea acestuia, însă șoferul nu a oprit la semnalele regulamentare, continuându-și deplasarea în mare viteză spre localitatea Iojib. Deoarece nici de această dată conducătorul auto nu a oprit, a fost executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Șoferul și-a continuat deplasarea, iar într-o pădure din apropiere a abandonat mașina și a fugit.

Ulterior, în urma cercetării terenului, între localitățile Medieș Vii și Iojib, au fost descoperite 20 de colete voluminoase care conțineau cantitatea de aproximativ 10.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproape 117.000 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate, urmând ca la final să fie luate toate măsurile legale ce se impun.

 

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au executat, în data de 2 octombrie, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări.

Astfel, aceștia au descoperit într-un imobil de pe raza municipiului Sighetu Marmației, cantitatea de 550 pachete cu țigări în valoare totală de 6.435  lei.

În cauză, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar  proprietara imobilului este cercetată de polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentBilanț coronavirus 3 octombrie: 2.064 de cazuri noi și 32 de decese
Articolul următorBilanț coronavirus 4 octombrie: 1.835 de cazuri noi și 56 de decese