Doi maramureșeni au fost răniți și au fost transportați la spital, după ce autocamionul în care se aflau s-a răsturnat între localitățile Odoreu și Băbășești din județul Satu Mare. 

 

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină, marți, pentru acordarea îngrijirilor medicale, celor două victime rezultate în urma producerii unui accident rutier. 
În accident a fost implicat un autocamion care s-a răsturnat, între localitățile Odoreu și Băbășești din județul Satu Mare. 
La fața locului s-au deplasat 11 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. 
Ajunse la fata locului, forțele profesioniste au acționat pentru evaluarea medicală a celor două victime și pentru asigurarea măsurilor specifice PSI.
Victimele au fost transportate cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiți Urgențe Satu Mare, pentru continuarea investigațiilor medicale.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii.

„În urma efectuării cercetărilor ce se impun, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 36 de ani din municipiul Baia Mare, în calitate de conducător al unei autoutilitare, având direcția de mers Odoreu-Băbășești, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea părții carosabile. 

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat vătămarea conducătorului auto, precum și a unui bărbat de 32 de ani din localitatea Seini, județul Maramureș, pasager al autoutilitarei susmenționate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acesta fiind transportat la Spitalul Județean Satu Mare-Secția UPU, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. 

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind întocmit un dosar penal în acest sens”, a precizat pentru Realitatea de Satu Mare, Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentAdrian Streinu Cercel avertizează: Pandemia nu s-a încheiat! Ne îndreptăm către un nou vaccin
Articolul următorÎntâlnire între organizatorii UNTOLD şi autorităţile locale şi naţionale