Accident rutier pe DN 18, în Moisei, în care este implicat un autocar cu 51 de cetățeni polonezi, care a pierdut controlul direcției și a intrat într-o casă de pe marginea șoselei. A fost activat planul roșu de intervenție.
Potrivit ISU Maramureș, la fața locului au intertvenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două de descarcerare, trei ambulanțe cu echipaj de prim ajutor SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, o autospecială transport victime multiple, patru ambulanțe SAJ și un elicopter.
Conducătorul autocarului este inconștient, în curs de resuscitare, iar restul pasagerilor sunt conștienți. Au fost suplimentate forțele de intervenție, astfel: ISU BN – 2 EPA, 1 ATPVM.
UPDATE:
Primele manevre de resuscitare a soferului autocarului implicat în accident au fost efectuate, până la sosirea echipajelor medicale, de Timiș Gabriel de la SP Vișeu de Sus, împreună cu 3 elevi subofiteri aflați în prima zi de practică, aceștia aflându-se în zonă, în timpul lor liber.
Ulterior, în ciuda eforturilor depuse de medici, șoferul a fost declarat decedat.
Alte șapte persoane au fost transportate la spital.
Polițiștii au intervenit și ei la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
„Astăzi, 05 iulie, la ora 15.54, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 despre faptul că pe D.N. 18, în localitatea Moisei a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă din cadrul Poliției Orașului Borșa și Vișeu de Sus, care au constatat faptul că, un bărbat de 64 de ani din Polonia, care efectua transport de persoane, aflat la volanul unui autobuz pe D.N. 18, în localitatea Moisei, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, parcurgând pe acostament și șanț o distanță de 44,20 de metri iar, ulterior, a intrat în coliziune cu gardurile unor imobile, oprindu-se în peretele și terasa de beton, de la nivelul superior a unui imobil.
În evenimentul rutier nu au fost implicate alte vehicule, iar din păcate, conducătorul auto a decedat.
La fața locului au fost prezente 11 autospeciale de ambulanță cu medici specialiști, în vederea acordării primului ajutor și transportarea victimelor la Spitalele Orașelor Borșa și Vișeu de Sus.
În urma evenimentului rutier au rezultat șapte victime, fiind vorba de doi bărbați de 45 și 49 de ani, respectiv cinci femei cu vârste cuprinse între 32 și 70 de ani, toți din Polonia. Persoanele vătămate au rămas internate la spital sub supraveghere medicală.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Maramureș.
Sursa: Realitatea de Maramures