Sâmbătă seară, polițiștii Secției 1 Groși, în timpul executării atribuțiilor de serviciu, au oprit un autoturism pe strada Mihai Viteazu, respectiv pe drumul comunal 40, autoturism care se deplasa înspre localitatea Ocoliș.

          La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, care nu avea asupra sa documentele personale, dar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 44 de ani din Ocoliș.

          Întrucât acesta emana halenă alcoolică i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, dar bărbatul a refuzat, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

          Ieri, 11 aprilie, urmare a buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală, bărbatul de 44 de ani a avut o alcoolemie de 3,10 g/l alcool pur în sânge.

          În baza probatoriului administrat, prin ordonanță, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a acestuia pentru comiterea faptei de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, fiind transportat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentAnca Alexandrescu, după noile dezvăluiri pe surse despre Grindeanu și mafia de la Aeroportul Otopeni: Știrea pare dictată direct de la „surse”
Articolul următorMinaur Baia Mare a eliminat-o pe HC Buzău din Cupa României