Un bărbat a fost găsit decedat, joi seara, într-un imobil din comuna Câmpulung la Tisa, care a fost afectat de un incendiu. Cadavrul nu prezenta arsuri sau urme de violență. Polițiștii maramureșeni au demarat o anchetă.

 

 

„Aseară, 18 februarie, ora 22.00, polițiștii Secției 6 Poliției Rurală Sarasău au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Câmpulung la Tisa a avut loc un incendiu.

La fața locului polițiștii au identificat imobilul la care incendiul a fost lichidat de către pompierii voluntari din cadrul Primăriei Câmpulung la Tisa.

În interiorul imobilului a fost identificat cadavrul unui bărbat de 46 ani, care, după examinarea exterioară, nu prezenta urme de violență sau arsuri pe corp”, a transmis Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Cadavrul a fost transportat la morga spitalului Sighetul Marmației în vedera efectuării necropsiei și pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentVINERI, ora 18:00: Cum a ajuns ARO Câmpulung, mândria României, o ruină – Dezvăluiri senzaționale la Culisele statului paralel
Articolul următorCulisele statului paralel | Cine este Călin Mitică și ce rol a avut în punerea „pe butuci” a Căilor Ferate Române – șpăgi uriașe și contracte supraevaluate