La data de 27 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – B.P.F.F.P. au surprins, în flagrant, în pădurea localității Soconzel, doi bărbați, de 33, respectiv 41 de ani, din județul Maramureș, în timp ce sustrăgeau lemn rotund, din specia „Cer”.
Cantitatea de lemn, a fost confiscată faptic, fiind lăsată în custodia pădurarului din localitate.
Bunurile utilizate de bărbați la comiterea infracțiunii, respectiv două drujbe marca „Sthil” au fost ridicate, în vederea confiscării.
Totodată, trei tractoare agricole cu atelaj au fost indisponibilizate.
Verificările în cauză continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate și furt de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini , din păduri, perdele forestiere de protecție, terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier national.
Sursa: Realitatea de Satu Mare