Tânărul de 34 de ani care și-a înjunghiat în 21 martie fosta concubină în locuința acesteia din Sighetu Marmației a fost arestat preventiv. În urma rănilor suferite femeia a murit la spital, iar acum agresorul este cercetat pentru omor.

La propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus arestarea preventivă a bărbatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 martie. Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, în 21 martie, în jurul orei 06:30, aflându-se în locuinţa fostei sale concubine din municipiul Sighetu Marmaţiei, ca urmare a unor conflicte preexistente, i-a aplicat acesteia, cu două cuţite, multiple lovituri în zona gâtului, toracelui şi a braţelor, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul victimei. Agresorul nu a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş.

Articolul precedentMesaje inedite transmise prin desene, de Ziua Poliţiei Române
Articolul următorProtestatarii nu s-au mai prezentat la protest