Poliția Locală Sighetu Marmației informează că începând de miercuri, 29 mai, ora 19:00, până joi, 30 mai, la ora 15:00 va fi restricționat traficul auto pe străzile Andrei Mureșanu, Alexandru Vlahuță și Gheorghe Doja de la intersecția cu strada Mihai Eminescu până la Școala nr. 2.

Nu va fi permisă nici staționarea autoturismelor de orice fel pe partea carosabilă sau pe trotuare. Proprietarii de autoturisme sunt rugați să își mute mașinile în curți sau în garaje, sau pe alte sectoare de stradă. În intervalul menționat nu se va permite accesul autoturismelor spre imobile. Excepție fac serviciile de utilitate publică.

 

Potrivit Poliției Locale aceste măsuri sunt necesare pentru buna desfășurare a evenimentelor din data de 30 mai 2019, la Monumentul Holocaustului și pentru vizita oficialităților.

Articolul precedentÎnfrângere pentru Avântul Bârsana în primul meci din ”dubla” dintre campioanele seriilor Nord și Sud din liga a IV-a
Articolul următorSe caută soluții pentru problema mistreților care distrug culturile agricultorilor maramureșeni