Continuă verificările la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare după ce în data de 18 octombrie 2019, autoritățile județului au suspendat temporar activitatea instituției.
În urma ultimului control derulat de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș a fost aplicată o amendă de 15.000 lei, iar inspectorii nu s-au oprit aici.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Nord-Vest (Cluj) a hotărât să închidă întreaga clădire a Casei de Cultura din Baia Mare pe o perioada de 3 luni, afişându-se și decizia, însă reprezentanții Casei de Cultură se pare că nu au adus chiriașilor la cunoștință acest lucru, mai exact nu au trimis notificări în timp util, iar inspectorii s-au întors să facă şi alte verificări.

„Am transmis noi chiriașilor să vină să se prezinte cu documentele pe care le au, pentru că după ce s-a decis închiderea întregii clădiri am revenit asupra acestei decizii și am analizat și alte aspecte. Acolo chiriașii, de exemplu este o biserică, teatrul privat și ceilalți inclusiv magazinul au făcut anumite investiții. Sunt discuții legate de intrarea la teatru și vom vedea ce se poate face pentru ca să îşi poate desfăşura activitatea. Au izolat și clădirea în zona lor, deci au făcut investiții mari. Dar să încasezi chirii, și tu să spui că nu ai bani nici de hârtie igienică nu este permis. Nu putem continua așa. Am văzut că baia de jos a fost ușor cosmetizată însă acolo, nu anulam suspendarea. Știm că este în insolvență, așteptăm să se facă ceva, să se clarifice situaţia.” ne-a declarat Dacian Manoliu, seful CJPC Maramureș.

Inspectorii au efectuat şi alte controale și nu vor permite că să nu se respecte legea.

Pe de altă parte administratorul special al Casei de Cultura a Sindicatelor Dumitru Corzan spune că normal ar fi ca aceasta clădire să fie administrată de Primărie și  Consiliul Local Baia Mare, pentru a putea face investiții.

„Ar trebui găsită o înțelegere intre Primărie, Consiliul Local și conducerea centralelor sindicale care gestionează și casele de cultură. Suntem în insolvență. Eu sper că odătă cu finalizarea procesului cu insolvență, să se rezolve această problemă. Degeaba am condus eu Casa de Cultură, nu eu sunt vinovat, nu am bani, să aduc de acasă? Sunt cheltuieli mari. Ar trebui redată comunității locale. Numai așa poate ieși Casa de Cultură din situația, în care este în prezent. Dar, cei de la sindicat nu prea vor să cedeze clădirea (….)” ne-a declarat Corzan.

Dumitru Corzan recunoaște că sunt mari probleme cu hidroizolația și cu întreaga clădire, dar spune că este sufocat de taxele mari si de datorii. „Marea vina pentru situația în care s-a ajuns cu aceasta clădire, le aparține celor din conducerea sindicatelor. Nu au ridicat niciodată problema la nivel guvernamental. Juridic este în gestiunea sindicatelor și în acte apare fundație neguvernamentala non- profit pe auto-finanțare, nicăieri nu mai găsești așa ceva.” a mai precizat Dumitru Corzan.

Cert este că în prezent sunt datorii foarte mari atât la ANAF cât și la bugetul local. De exemplu, numai pentru impozit pe clădire și teren, impozitul calculat este de 30.000 lei anual.

Articolul precedentTombolă pentru donatorii de sânge
Articolul următor30 de proiecte au fost votate de aleșii județeni în ședința ordinară a CJ Maramureș din luna octombrie