Consilierii județeni s-au reunite ieri în ședința ordinară din luna octombrie. Pe ordinea de zi a ședinței s-au regăsit 31 de proiecte la care s-au adăugat două puncte suplimentare, însă trei proiecte privind Serviciul Salvamont au fost retrase de pe borderou, în urma dezbaterilor din plen. Este vorba despre proiectele privind organigrama și statul de funcţii ale Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Regulamentul de organizare și funcționare și numărul formațiilor de salvatori montani.
Lista a fost deschisă de un proiect de hotărâre privind majorarea capitalului social la S.C. „Drumuri – Poduri Maramureş” SA. Aleșii județeni au aprobat, de asemenea, alocarea unei sume din bugetul judeţului pentru finanțarea programelor structurii sportive de performanță de prim eșalon – Clubul Sportiv „Ştiinţa” Baia Mare – echipa de volei masculin CS Știința Explorări Baia Mare. S-a mai hotărât participarea Judeţului Maramureş la cofinanțarea obiectivului de investiții „Reabilitarea drumului județean DJ 109F, limită județ Sălaj – Târgu Lăpuș (DN18B) – Dămăcușeni – Rogoz (DJ 171)”.
Consilierii prezenți au fost de acord și cu participarea județului Maramureș la realizarea proiectului „Dor de România – Maramureșul şi Diaspora”, precum și la proiectul Gala premiilor „Comună din Maramureș – comună înfloritoare”. Totodată, aceștia au hotărât utilizarea excedentului anual al bugetului judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, pe anul 2018.
Alte două proiecte au vizat aprobarea Organigramei şi a Statului de Funcţii pentru R.A. „Aeroportul International Maramureş” și a Statului de funcţii la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.