Câțiva elevi și cadre didactice de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației au adus un omagiu familiei Mihalyi de Apșa printr-o serie de activități pe care le-au organizat. După ce s-au ocupat de amenajarea mormântului familiei, aceștia au vizitat și Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa unde au avut parte de o lecție de istorie specială.

 

În cadrul acestui eveniment cadrele didactice, reprezentanții Muzeului Maramureșean și ai adminsitrației locale le-au prezentat elevilor istoria familiei Mihalyi de Apșa.

 

”Mă bucur atât de mult că ați realizat această activitate complexă dedicată memoriei familiei celui care a fost Ioan Mihalyi de Apșa, unul din cei mai mari oameni pe care i-a dat Maramureșul și poporul roman. Se spune că omul se deosebește de alte ființe prin grija față de cei morți iar ceea ce voi ați reușit prin reamenajarea mormintelor familiei Mihalyi este un lucru deosebit care sper să fie apreciat și cunoscut de către întreaga comunitate, nu numai din orașul nostru ci și din alte părți”, a spus directorul Muzeului Maramureșean, Gheorghe Todinca.

”Sunt nespus de bucuroasă că văd un număr atât de mare de tineri. Mă bucur că sunteți aici, că sunteți într-un loc care poate fi numit un sanctuar al istoriei noastre. Dacă nu ne vom respecta istoria și pe cei care au făcut istoria noastră nu vom avea nicio șansă să avem un viitor luminos. Numai păstrând tradițiile, eroii, oamenii de cultură care au militat și au pus totul la dispoziție încercând să facă ceva, numai așa veți afla cine sunteți, de ce sunteți și ce aveți de făcut”, a spus una dintre organizatoarele acestei acțiuni, Doina Voina.

 

Copiii care au luat parte la această activitate au pregătit și un moment artistic special.

A urmat apoi depunerea de coroane și o slujbă  oficiată la mormântul familiei Mihalyi de Apșa.
Articolul precedentExpoziție documentar-istorică organizată în incinta Casei memoriale „George Pop de Băsești”
Articolul următorPNL: Se depun candidaturile pentru Primăria Baia Mare