Procesul de dezvoltare a domeniului de tineret din Baia Mare continuă cu lansarea unui nou program complex – Cercul Urban de Tineret (Urban Youth Circle), prin care se va realiza Strategia de Dezvoltare prin Tineret 2018-2025 a municipiului Baia Mare și a viziunii Baia Mare 2030. Procesul va implica activ tinerii și alți factori de decizie, prin dialog structurat și consultări, pentru a descoperi nevoi reale și a motiva părțile implicate să își asume decizii pentru a le întâmpina.

Grupul PONT și Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș – FONT MM, în parteneriat cu Primăria Municipiului Baia Mare, lansează proiectul Urban Youth Circle – Cercul Urban de Tineret. Prin acest program, se urmărește reconfigurarea municipiului Baia Mare ca un model în ceea ce privește planificarea urbană pe termen mediu și lung.  Înițiatorii vor pune accent pe mecanisme participative, implicând tinerii în acest proces, luând în considerare Obiectivele Uniunii Europene de Tineret și Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă. Urban Youth Circle este finanțat prin Erasmus + (programul comunitar al Uniunii Europene), Acțiunuea Cheie 3, Dialog structurat. Proiectele din această categorie promovează dialogul structurat ca instrument folosit de tineri pentru a-și face vocea auzită cu privire la modul în care trebuie să fie elaborate și puse în aplicare politicile de tineret la nivel european, prin interacțiunea cu factorii de decizie.

Momentul implementării acestui nou concept nu putea fi unul mai potrivit, deoarece Baia Mare este printre cei 12 candidați pentru Capitala Europeană a Tineretului 2022. Candidatura este construită în jurul aceluiași concept – Urban Youth Circle (Cercul Urban de Tineret) și reprezintă un program original și inovativ care abordează subiectul sustenabilității într-un mediu urban și regional, concentrându-se pe participarea tinerilor în acest proces. Sustenabilitatea este un concept complex în sine și implică mai multe aspecte mai ales când vorbim despre orașe – este vorba de capacitatea orașului de a funcționa și de a-și utiliza resursele în mod eficient, de calitatea vieții locuitorilor, de nivelul de incluziune socială, și multe altele. Lista scurtă a orașelor finaliste va fi anunțată în data de 11 martie 2019.

Concret, vor avea loc următoarele activități principale:

  • Urban YouthCamp Baia Mare (9-10 martie 2019) – Eveniment de formare a grupului de facilitatori locali, pentru care tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani se pot înscrie până la data de 22 februarie (apelul complet poate fi găsit pe pagina de Facebook „Baia Mare 2022”)
  • Tineri pentru Baia Mare (22 martie 2019) – Sesiuni de consultare simultană în 13 licee locale.
  • Fii în Baia Mare (25 aprilie 2019) – Eveniment de chemare acasă a tuturor tinerilor, înainte de Paști.
  • Suntem în Baia Mare (8 mai 2019) – Consultări cu factori de decizie din oraș.
  • Conturează Baia Mare (30-31 mai 2019) – Consultări tematice pe priorități specifice.
  • Conferința Baia Mare 2030 (6 iunie 2019) – Eveniment de imaginație asupra viitorului.
  • Ședința extraordinară a Consiliului Local Baia Mare (27 iunie 2019) – Adoptarea viziunii prin tineri și a strategiei de tineret.

 „Baia Marepoatesă facă pași semnificativi către o dezvoltare urbană sustenabilă, și poate face asta prin tineri. Prin acest proiect, prin conceptul Cercului Urban de Tineret și prin activitățile și evenimentele prevăzute are șansa să continue să investească în tineri, dar poate mai ales să înțeleagă nevoile acestei generații și poate să dezvolte soluții pe termen lung care vor putea schimba și tendințele demografice. Dar peste toate, cred cu tărie că acest proiect va genera inovare și va crea un argument în plus pentru ca Baia Mare să aspire la titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru 2022. Mulți spun că Baia Mare nu merită. Eu spun că titlul nu se câștigă prin merit ci prin înțelegerea realistă a situației curente și prin propunerea, împreună cu tinerii, a unor răspunsuri și soluții prin care și ei se vor regăsi în societatea băimăreană” –a subliniat András Farkas, coordonatorul proiectului și directorul strategic al Gupului PONT.

,,Cercul Urban de Tineret duce puțin mai departe viziunea noastră de a face din Baia Mare cel mai prietenos oraș cu tinerii și țintește înspre a-l face un oraș mai prietenos cu toți locuitorii săi, prin implicarea tinerilor. Dacă e un lucru pe care l-am învățat cu toții până acum din experiența Baia Mare – Capitala Tineretului din România, este acela că tinerii sunt o resursă extraordinară. Noi trebuie doar să le oferim contextele de dezvoltare de care au nevoie ca să-și descopereșiexploatezepotențialul.”–a declarat Dani Orza, președintele FONT MM.

Articolul precedentSfârșitul lunii februarie aduce a doua premieră la Teatrul Municipal Baia Mare
Articolul următorAjunși la capătul răbdării din cauza mistreților