Amenzi de peste 37.000 lei au fost aplicate de polițiștii maramureșeni, în urma unor acțiuni de control pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic. De asemenea, au fost confiscați circa 130 mc de material lemnos în valoare de peste 21.000 lei.

 

 

Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au organizat la finalul săptămânii trecute o nouă serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul silvic.

Activităţile desfăşurate în colaborare cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Maramureş şi ai Gărzii Forestiere Cluj au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea, prelucrarea, transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

Din cele 265 de mijloace auto oprite pentru verificări, 36 transportau material lemnos.

În cadrul verificărilor poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 37.000 de lei.

De asemenea  a fost confiscat 127,26 mc. material lemnos, în valoare totală de peste 21.000 de lei.

Articolul precedentBilanț CoVid-19: 733 infectați, 172 vindecați 38 decedați! Câte teste au fost efectuate
Articolul următorMaramureșean condamnat pentru proxenetism în Italia, depistat în Bistrița-Năsăud! Era dat în urmărire internațională