Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat la „frontiera verde″, 5.636  pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 65.850 lei.

În data 01 februarie la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus, judeţul Maramureş, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 19.20, s-a efectuat un control asupra trenului care circulă pe ruta Sighetu Marmației-Timișoara. În urma controlului, într-unul dintre compartimente, au fost depistați doi cetățeni români care aveau asupra lor un bagaj voluminos în care au fost descoperite țigări de proveniență ucraineană.

Bărbații, identificați ca fiind I. G., în vârstă de 47 de ani și P. G., în vârstă de 22 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Maramureș, nu au putut prezenta documente de proveniență pentru mărfă, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii bagajului, s-a constatat că acesta conține 500 pachete cu țigări, în valoare de 5.850 lei, întreaga cantitate fiind ridicată în vederea confiscării. În cauză, cei doi maramureșeni sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Tot, ieri, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 21.20, loamenii legii au observat în curtea unui imobil nelocuit, de pe raza localității de frontieră Oncești, județul Maramureș, mai multe colete voluminoase. Din primele verificări, s-a constatat că acestea conțin țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care s-a luat măsura transportării lor la sediul poliției de frontieră.

În urma inventarierii coletelor descoperite, s-a stabilit că acestea conțin 5.136 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 60.000 lei. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Articolul precedentElevii din Maramureș de clasa I participă la Școala siguranței Tedi
Articolul următorCirculatie rutiera in conditii de iarna pe drumurile din Maramures