Până astăzi, 21 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.  Județ     Număr de cazuri confirmate

  1. Alba 155
  2. Arad 423
  3. Argeș 98
  4. Bacău 117
  5. Bihor 294
  6. Bistrița-Năsăud 116
  7. Botoșani 314
  8. Brașov 345
  9. Brăila 18
  10. Buzău 15
  11. Caraș-Severin 64
  12. Călărași 47
  13. Cluj 263
  14. Constanța 198
  15. Covasna 154
  16. Dâmbovița 85
  17. Dolj 63
  18. Galați 297
  19. Giurgiu 104
  20. Gorj 23
  21. Harghita 17
  22. Hunedoara 392
  23. Ialomița 128
  24. Iași 161
  25. Ilfov 193
  26. Maramureș 57
  27. Mehedinți 43
  28. Mureș 303
  29. Neamț 368
  30. Olt 13
  31. Prahova 54
  32. Satu Mare 46
  33. Sălaj 23
  34. Sibiu 182
  35. Suceava 2.238
  36. Teleorman 80
  37. Timiș 389
  38. Tulcea 35
  39. Vaslui 60
  40. Vâlcea 20
  41. Vrancea 214
  42. Mun. București 1.033

                                       TOTAL            9.242

 

Totodată, până acum, 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.372 de persoane. Alte 41.136 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 101.552 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 341 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.465 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 452 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.271 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 12.748.883 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 947 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 633 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 59 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 62 de cetățeni români aflați în  străinătate, 14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Articolul precedentDouă substații de ambulanță vor funcționa în Ariniș și Poienile de sub Munte
Articolul următor„Ce este mai rău abia acum urmează” avertizează Organizația Mondială a Sănătății