Vineri și sâmbătă se vor disputa jocurile etapei inaugurale din cadrul campionatului Ligii a III-a, seria 5. CS Minaur este prima care intră în competiție dintre maramureșene, având meci în deplasare la Sticla Arieșul Turda, vineri. Sâmbătă, ocupanta locului 2 din ediția trecută, ACS Fotbal Comuna Recea va juca pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir.

Noul sezon al Ligii 3 va fi format tot din 5 serii a câte 16 echipe. Vor promova în Liga 2 echipele aflate pe locul 1 în fiecare dintre cele cinci serii la finalul sezonului și vor retrograda 21 de echipe, astfel: 20 de echipe, respectiv ocupantele locurilor 16, 15, 14 și 13 din fiecare serie a Ligii 3, și o echipă, cea mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele cinci serii.

Pentru stabilirea acestei echipe se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta cu echipele de pe locurile 1-11 din seria în care a evoluat.

 

Articolul precedentAccident mortal la Săbișa
Articolul următorAtenție cui trimiteți bani! Au revenit escrocii