Cupa României la baschet masculin ediția 2018-2019 are programată în această săptămână manșa tur din faza a treia a competiției, fază în urma căreia se vor stabili 4 sfertfinaliste.  CSM Sighetu Marmației va disputa pe teren propriu un meci cu o semifinalistă de anul trecut,  SCM Timișoara.

Partida va fi disputată în sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier miercuri, 30 ianuarie, începând cu ora 17:00.

”Suntem pe ultima sută de metri înaintea meciului din cadrul Cupei României la Baschet masculin împotriva celor de la CSM Timișoara, este un meci mare. Am așteptat mult să putem să jucăm împotriva unei astfel de formații, având în vedere că Timișoara este semifinalista de anul trecut iar acum ei vin la Sighet după o victorie cu CSU Sibiu, liderul din acest moment al Ligii Naționale și o victorie la Oradea. Așteptăm cu mare nerăbdare acest meci și cel mai important lucru pentru noi este că am reușit să aducem la Sighet o echipă de o asemenea valoare”, a precizat Emil Kosztelnik, antrenorul echipei CSM Sighet.

Sighetenii sunt așteptați în număr cât mai mare să susțină CSM-ul  la acest meci important.

Returul se va juca la o saptămână distanță de la data turului. Cele 4 echipe care vor reuși să depășeasca aceste dublemanșe se vor califica în sferturile de finală, acolo unde vor intra în competiție și U-BT Cluj (deținătoarea trofeului), CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu și Steaua București. Sferturile de finală se vor disputa de asemenea pe sistemul tur-retur, în perioada 13-20 martie, iar învingătoarele vor intra în Final Four-ul programat pentru 17-18 aprilie într-o locație care va fi anunțată ulterior.

Articolul precedentSe caută soluții pentru problemele vârstnicilor din Maramureș
Articolul următorVizibilitate redusa de ceata pe Dealul Hera, Dealul Stefanitei și in Pasul Prislop