Gheorghe Șimon, deputat maramureșean și președinte al Comisiei pentru Politică Economică, Reformă și Privatizare din Camera Deputaților, și-a exprimat susținerea pentru scrisoarea prin care este cerută demisia liderului PSD Liviu Dragnea și care clarifică situația internă din PSD.
”In calitate de deputat de Maramureș și de președinte al Comisiei pentru Politica Economică, Reforma și Privatizare a Camerei Deputatilor doresc sa transmit mesajul meu de susținere pentru inițiativa pe care au avut-o colegii mei și care s-a materializat prin înaintarea unei scrisori-document menite sa clarifice situatia interna a PSD, precum și modul in care partidul trebuie sa acționeze in viitor. Sunt intrutotul de acord cu textul scrisorii și susțin, la rândul meu, ideea dezbaterii acesteia in Comitetele Executive al Organizațiilor Județene și supunerea la vot a textului, in vederea mandatarii clare și argumentate a reprezentanților care urmează sa decidă in CEX. Consider ca acest demers este unul democratic, normal și benefic pentru PSD, dar mai ales pentru România”, a scris deputatul Gheorghe Șimon pe pagina lui de facebook.