Având în vedere atenţionarea meteorologică Cod galben, prefectul Vasile Moldovan, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a dispus măsuri pentru asigurarea desfășurării în condiții normale a circulației rutiere în pasurile montane, dar și pe sectoarele de drumuri naționale și județene care pot fi afectate de precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță.

Angajații Secției de Drumuri Naționale, respectiv SC Drumuri și Poduri SA Maramureș sunt pregătiți de intervenție dacă situația o va impune.

Comitetele locale pentru situații de urgență au obligația de a monitoriza evoluția fenomenelor meteorologice periculoase pentru a putea interveni eficient la producerea unor situații de urgență.

De asemenea, echipe de intervenție sunt pregătite să asigure și să restabilească eventualele defecțiuni din rețelele de utilitate publică.

Persoanele fizice și juridice care se confruntă cu probleme din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile sunt rugate să apeleze numărul unic de apeluri de urgență 112. Evoluția la nivelul județului a situației fenomenelor meteorologice va fi monitorizată în această perioadă de către dispeceratele ISU și SGA.

Articolul precedentS-a aprobat ”Ghidul solicitantului” pentru proiectele culturale
Articolul următorITPF SIGHET: Trafic întrerupt temporar la graniţa cu Ungaria