Directorul Colegiului National “Gheorghe Sincai” din Baia Mare, Cristian Heubgerger și directoarea adjunctă a instituției de învățământ, Rodica Elza Mureșan, au fost suspendați din funcțiile pe care le ocupă. Suspendarea s-a făcut la propunerea acestora în urma unei ședinte a Consiliului de Administrație al liceului.

 „În urma ședinței Consiliului de Administrație al Colegiului Național <<Gheorghe Șincai>> din data de 14 septembrie 2018, la propunerea actualei conduceri, s-a hotărât suspendarea domnului profesor Cristian Heuberger din funcția de director și a doamnei profesoare Rodica Elza Mureșan din funcția de director adjunct, cu respectarea Contractului de management educațional, începând cu data numirii de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a unui director, respectiv a unui director adjunct interimar.

De asemenea, Consiliul de Administrație al colegiului a înaintat Inspectoratului Școlar Județean Maramureș propuneri pentru funcțiile de director interimar, respectiv director adjunct interimar.

Decizia conducerii de a recurge la această soluție reflectă considerația acesteia față de colegi și este motivată de dorința de a nu da posibilitatea aducerii de  prejudicii de imagine celei mai prestigioase instituții din învățământul preuniversitar maramureșean”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului de Administrație al Colegiului Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare.

 

Articolul precedent„Let`s Do It, Romania!” -Maramureşul s-a clasat pe locul I la nivel național cu zeci de mii de participanți
Articolul următor„A plouat” cu amenzi în weekend