Ieri, 23 mai, ora 01.45, polițiștii din Seini, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe D.N. 1C, pe raza localității Săbișa au procedat la oprirea unui autoturism ce se deplasa dinspre Baia Mare spre Seini.

Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice și luminoase din dotare.

Autoturismul în cauză a intrat într-o parcare de la marginea localităţii, unde a oprit, iar șoferul și ocupanții autoturismului au părăsit autoturismul, fugind peste grădinile localnicilor din sat.

În urma verificării autoturismului, lăsat deschis, s-a constatat faptul că acesta avea I.T.P. și R.C.A. expirate.

Având în vedere cele constatate, s-a dispus intensificarea patrulării și executarea unor verificări în zona în care a fost abandonat autoturismul în cauză.

Ulterior, în jurul orei 11.20, la fața locului au fost identificaţi doi tineri de 17 respectiv 19 ani ambii din Satu Mare.

Aceștia s-au întors la autoturism, având cheile de contact asupra lor și un radio-casetofon de tip mp3 player.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că tânărul de 19 ani a condus autoturismul în cauză în noaptea de 22/23.05.2021 de la Baia Mare înspre Negrești-Oaș fără a deține permis de conducere auto pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză se efectueză cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Sursa: Realitatea de Satu Mare

Articolul precedentBilanț coronavirus 24 mai: 230 de cazuri și 36 de decese
Articolul următorCulisele statului paralel | Fost ministru de Interne, EXECUTAT pentru funcție. Gabriel Berca, dezvăluiri INCENDIARE din dosarul său VIDEO