Muzeul culturii evreieşti din Maramureş invită persoanele interesate să ia parte la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a nouăzeci de ani de la naşterea laureatului Premiului Nobel pentru Pace, scriitorul Elie Wiesel, duminică 30 septembrie, ora 16:00, la Casa Memorială Elie Wiesel. 

Organizaţia Europeană de păstrare şi promovare a moştenirii iudaice a ales ca tematică a anului 2018 ,,Storytelling” sau ,,Cum se spun poveştile”.  Primăria Sighetu Marmaţiei, Muzeul Maramureşan, Fundaţia Tarbut şi Comunitatea evreilor Sighet se vor alătura şi anul acesta iniţiativei internaţionale prin organizarea unui eveniment în cadrul căruia vor avea loc expuneri legate de viaţa şi opera lui Elie Wiesel precum şi vernisajul expoziţiei de fotografie ,,Jedem Das Seine”-,,Fiecăruia ce este al său”, fotografie reportaj inspirată de povestea lui Elie Wiesel, realizată de Nicola Iacovone şi Daniela Zidaru din Italia, prezenţi şi ei la eveniment.
Articolul precedentA nins în Maramureș
Articolul următorBiserica ortodoxă ucraineană din Sighetu Marmației își sărbătorește hramul