În urma protestelor neîntrerupte ale pensionarilor maramureșeni care au lucrat la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice (IPEG) vin vești mult așteptate de aceștia.
Pensionarii IPEG au stat astăzi 11 Septembrie, din nou față în față cu autoritățile județului și cu directorul Casei Județene de Pensii, Lucica Pop.
Liderul pensionarilor IPEG Vasile Leș a prezentat din nou istoricul problemelor cu care se confruntă grupul pe care-l reprezintă și a menționat multiplele aspecte generate de aplicarea succesivă a legislatiei din domeniul pensiilor, reglementări care au dus la inechități și discriminare între diverse categorii profesionale în funcție de data pensionării.
Aceasta, deși au prestat activități comune în subteran, cu stagii de lucru identice, în aceleași conditii de risc profesional și având aceeași valoare a contribuțiilor sociale.
Foștii angajați IPEG au contestat modul de acordare a pensiilor, exprimându-și îngrijorarea față de excluderea de la recalcularea pensiilor, conform Legii 221/2018, a foștilor angajați IPEG, care deși au prestat activități în subteran, asemenea angajaților din exploatările miniere, nu beneficiau de aceleași drepturi.
În acest sens va fi adoptată o Ordonanță de Urgență care va fi elaborată în perioada următoare de Ministerul Muncii și care va prevedea ca, în noua Lege a Pensiilor, să fie cuprinse și categoriile de pensionari cum este cazul celor de la IPEG.
Pensionarii de la fosta Întreprindere de Prospecţiuni şi Explorări Geologice s-au arătat mulțumiți de soluția găsită, solicitând Casei Județene de Pensii Maramureș să recalculeze pensiile lor cât mai curând după adoptarea acestei Ordonanțe de Urgență.