Ordin de protecție emis de polițiștii băimăreni.
Azi-noapte, în jurul orei 01.00, polițiștii băimăreni au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată de concubinul acesteia la un imobil de pe strada Horea.
La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, o femeie de 48 de ani din municipiu, care a relatat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat de 53 de ani din municipiu. Femeia a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 53 de ani și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
Sursa: Realitatea de Maramures