Vineri, 7 septembrie 2018, cu începere de la ora 16.00, iubitorii muzicii
corale au participat la un adevărat regal coral organizat la Casa Tineretului din
Baia Mare, de către Corala Armonia, sub egida Festivalul Internațional ”Liviu
Borlan”. Invitat special al evenimentului desfășurat în an centenar a fost Corul
Preludiu, dirijor fiind maestrul Voicu Enăchescu. Proiectul a fost realizat cu
sprijinul Consiliului Județean Maramureș și al Primăriei Baia Mare, iar intrarea a
fost liberă.
La Festivalul Concurs desfășurat la Casa Tineretului au participat corurile
Coro Polifonico Santa Croce din Italia, Gdynia Maritime University din Polonia,
Sol Oriens Choir din Ungaria, Schola Cantorum Bialostociensis din Polonia, Corul
Sophia din Ucraina, Corul de Femei Conservatorului in Slovacia, Corul Mixt din
J.L. Bella – Slovacia, Voices of Orpheus din Bulgaria și Corul Voces din România.
La deschiderea regalului coral au fost prezenți și președintele Consiliului
Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș,
șeful administrației județene înmânând bustul lui Vasile Lucaciu, respectiv Goerge
Pop de Băsești, reprezentanților Corului Armonia și președintelui Voicu
Enăchescu.
”I-am felicitat pentru o nouă ediție reușită a Festivalului Internațional Liviu
Borlan și am transmis bun venit în Maramureș și în Baia Mare tuturor celor care au
ales să ne treacă pragul. Încercăm mereu să fim gazde bune și, de fiecare dată, ne
primim oaspeții cu bucurie și plăcere. Am mulțumit Coralei Armonia pentru că a
acceptat, și în acest an, ca instituția Consiliului Județean să fie partener al
evenimentului, prin punerea la dispoziție a sălii în care au avut recitalurile. Casa
Tineretului nu arată încă așa cum ne dorim, însă doar în acest an am preluat
clădirea și sperăm că anul viitor condițiile vor fi și mai bune pentru toate
activitățile. Acest an este însă unul special, este anul Centenarului, când sărbătorim
100 de ani de la Marea Unire a Transilvaniei cu România, dar sărbătorim și 50 de
ani de la înființarea județului Maramureș în actuala sa formă, 50 de ani de când
Țările Lăpușului, Chioarului, Codrului și Maramureșul Voievodal s-au unit pentru
a forma cel mai frumos județ al României. Și pentru că în acest an trăim în spiritul
Centenarului am oferit Coralei Armonia, în numele Consiliului Județean
Maramureș, un bust cu Vasile Lucaciu, unul dintre maramureșenii de bază care au luptat cu toții pentru unitatea tuturor românilor. Și tot în numele instituției județene
am oferit președintelui Enăchescu un bust cu președintele Marii Adunări Naționale
de la Alba Iulia, George Pop de Băsești, pentru a-i aminti de Maramureș și de tot
ce înseamnă acest județ minunat”, a declarat Gabriel Zetea, președinte al
Consiliului Județean Maramureș.
Programul a continuat și în cursul zilei de sâmbătă, când între orele 14.30 –
15.00 a avut loc Parada corurilor pe traseul McDonald’s – Bulevardul București –
Biserica Sfânta Cruce, după care, între orele 15.00 – 16.45, la Biserica Sfânta
Cruce s-a desfășurat Gala Laureaților.

Articolul precedentA sunat din nou clopoțelul în unitățile de învățământ din Sighetu Marmației
Articolul următorSoţia poliţistului ucis la Vişeu de Sus a fost încadrată la I.P.J Maramureş