Sâmbătă după-amiază, Sala sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca va fi gazda partidei dintre CSU Cluj și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a doua din Liga Florilor. Baia Mare a plecat la drum cu o remiză acasă cu Cisnădie în timp ce clujencele au pierdut la scor în runda inaugural.

Jocul va fi arbitrat de cuplul Dordea / Ciobea, cel care a fluierat Minaur în două meciuri disputate sezonul trecut: înfrângerea de acasă cu Cluj și înfrângerea din Cupa României, de la Galați.

 “Meciul este foarte greu, cu două echipe care își doresc puncte după ce în prima etapă n-a mers chiar cum trebuie. Clujul vine după o înfrângere severă la Buzău, dar nemeritată la acel scor, în care au avut multe ratări, inclusiv 8 aruncări de la 7m. Noi venim după un rezultat care nu ne-a convenit deloc, remiza cu Cisnădie. Este un început de sezon, în care toată lumea își dorește să strângă cât mai multe puncte. Vom merga la Cluj să ne batem pentru fiecare minge”, a declarat Costică Buceschi, antrenor.

De la Minaur  nu vor putea evolua cele două mai vechi accidentate, Cristina Ciaușescu și Helena Rysankova. Echipa va pleca spre Cluj vineri seara, după antrenament.

 

Articolul precedentA frânat pentru a evita producerea unei coliziuni, însă a ajuns cu autoutilitara în albia unui pârâu
Articolul următorConsiliul Județean Maramureș, coautor la lansarea volumului ”Arta din România”