Poliţiştii de frontieră maramureșeni au confiscat, luni, în cadrul unor acțiuni desfășurate la frontiera verde, 18.500 pachete de ţigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 216.000 lei. Doi cetățeni ucraineni sunt cercetați pentru contrabandă cu țigări.

 

 

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău în cooperare cu autoritățile de frontieră din Ucraina au desfăşurat, luni, 13 septembrie, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 00.45, poliţiştii de frontieră au observat pe direcția localității Piatra, județul Maramureș, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, mai multe persoane care transportau colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, procedând la somarea prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin, moment în care au fost trase patru focuri de avertisment, în plan vertical, conform procedurilor legale.

„Imediat au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre eveniemnt, în vederea cercetării în comun a cazului.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea a doi bărbați, cetățeni ucraineni, cu vârste de 21, respectiv 22 de ani, iar la fața locului, au fost descoperite 16 colete cu țigări.

În urma inventarierii baxurilor cu țigări descoperite, s-a constatat că acestea conțin 13.500 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 158.000 lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării”, au transmis polițiștii de frontieră maramureșeni.

În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului împreună cu lucrători din cadrul ITPF Sighetu Marmației și STPF Maramureș au efectuat o percheziţie domiciliară, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Vișeu de Sus, pe raza localității de frontieră Bistra. Percheziția s-a desfăşurat la un imobil, în prezența proprietarului, un bărbat în vârstă de 34 de ani.

În curtea imobilului, a fost descoperit un autoturism în interiorul căruia au fost găsite 10 baxuri cu țigări, de proveniență Duty-Free, care conțineau 5.000 de pachete, în valoare de 58.500 lei.

Totodată, autoturismul în valoare de 20.000 de lei a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la final sa fie luate măsurile legale ce se impun.

 

ImagineImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentEXCLUSIV Avertismente dure pentru guvernanți din partea unui reputat profesor de economie 
Articolul următorBilanț coronavirus 14 septembrie: 3.929 de cazuri noi