Alături de colegi de-ai lor din judeţele Alba, Cluj şi Timiş, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş au destructurat o grupare infracţională specializată pe furturi din societăţi comerciale.

 

Poliţiştii maramureşeni au demarat activităţile privind identificarea acestor persoane după ce au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt, cu un prejudiciu de aproximativ 27.000 de lei. Furtul s-a comis în noaptea de 9 spre 10 octombrie. Hoții au pătruns într-un centru comercial din Dragomireşti şi au furat 1.500 de pachete cu ţigări.
Cercetările efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale şi ordine publică au dus la identificarea a doi tineri, de 31 şi 34 de ani, ambii domiciliaţi în judeţul Timiş, bănuiţi de comiterea faptei. Datele şi probele administrate de poliţiştii maramureşeni şi colaborarea cu omologii din Timiş, Cluj şi Alba au relevat că cei doi bănuiţi, alături de alţi doi timişoreni, fac parte dintr-o grupare infracţională şi ar fi comis fapte similare pe raza judeţelor precizate.  Faţă de cei patru timişoreni a fost dispusă măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce comiteau un alt furt.
Pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii maramureşeni au beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Operațiuni Speciale Cluj şi Timiș.
Articolul precedentCupa satelor-programul ultimelor turnee
Articolul următorPrimarul comunei Ocna Șugatag, premiu de excelență pentru susținerea mediului rural